Biserica

În prezent Biserica din  Parohia Ortodoxă Română Armeniş are hramul Înălţarea Domnului, de categoria I A rural şi aparţine Protopopiatului Caransebeş din Episcopia Caransebeşului, Mitropolia Banatului. Pe locul vechii biserici în centrul satului pe strada principală este ridicată actuala biserică. După relatările martorilor mai sus menţionaţi, biserica veche a fost construită , înainte sau curând dupa anul 1800  şi a fost sfinţită de Episcopul Iosif Ioanovici de Şacabent  înainte de anul 1806 când acesta a trecut la cele veşnice . Dovezile mai noi arată că actuala biserică este zidită între anii 1821-1822  în timpul păstoririi preotului Antonie Bogoevici, pe temelia bisericii vechi . În acest caz din vechea biserică a rămas neatinsă Sfânta Masă  pentru că nu se mai aminteşte în nici o scriere de o resfinţire a bisericii

In anul 1878 turnul a fost acoperit cu foi de arama

 Bisercuţa Mănăstirii Piatra Scrisă

Despre trecutul acestei mănăstiri tradiţia ne spune că atunci când s-a construit calea ferată pe ruta

Caransebeş-Orşova, conform planului, la deschiderea unui tunel într-o stâncă de lîngă localitatea Armeniş, s-a aflat pictată icoana Prea Sfintei Treimi.

Reactia credinciosilor din Armenis pentru care iocoana avea o adanca semnificatie l-a determinat pe inginerul Mihlheisen, conducătorul lucrărilor, să schimbe calculele planului, deviind ieşerea tunelului spre Armeniş, la câţiva metri înspre apus de icoană .

Biserica din Sat-Bătrân

Satul Bătrân este filie a Parohiei Armeniş până în anul 1980 când Pretul pensionar Protopop Gheorghe Bihoi se stabileşte aici şi pune temelia unei noi parohii. Vrednicii credincioşi de aici cumpără în mijlocul satului un loc pentru cimitir şi în data de 8 iunie 1980 părintele Gheorghe Bihoi (Taica Popa), săvârşeşte prima Sfântă Liturghie la umbra unui măr. În toamna acestui an se amenajează un locaş de rugăciune într-o casă nelocuită pusă la dispoziţia preotului de credinciosul Gheorghe Mia.

Biserica din Sub Marginea

Bunii şi vrednicii credicioşi din Sub Marginea veneau cu regularitate la sfânta biserică din Armeniş, iar o dată pe an în timpul verii, preotul, corul şi credincioşi din Armeniş, mergeau acolo, unde în aer liber, se săvârsea Sfânta Liturghie.

În anul 2003, fostul preot al Feneşului, Manea Domilescu, mobilizează credincioşii în vederea ridicării unei biserici aici. O femeie cu evlavie şi credinţă în Dumnezeu, Maria Godean(Armaş) nr. 64, donează un teren de lângă şcoală, pentru construcţia bisericii. Astfel în acest an, Preasfinţitul Părinte Laurenţiu Episcopul Caransebeşului, pune piatra de temelie.

Biserici din Fenes 

  • Biserica Ortodoxa                            
  • Biserica Crestina Baptista Betel         
  • Casa de Rugacine a Credinciosilor Nazarnineni

Manastiri : Manastirea Sfantului Nectarie