SVSU

Atribuţii I.S.U.Inspectoratul îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

a) planifică şi desfăşoară inspecţii, controale, verificări şi alte acţiuni de prevenire privind modul de aplicare a prevederilor legale şi stabileşte măsurile necesare pentru creşterea nivelului de securitate al cetăţenilor şi bunurilor;

b) elaborează studii, prognoze şi analize statistice privind natura şi frecvenţa situaţiilor de urgenţă produse şi propune măsuri în baza concluziilor rezultate din acestea;

c) desfăşoară activităţi de informare publică pentru cunoaşterea de către cetăţeni a tipurilor de risc specifice zonei de competenţă, măsurilor de prevenire, precum şi a conduitei de urmat pe timpul situaţiilor de urgenţă;

d) participă la elaborarea reglementărilor specifice zonei de competenţă şi avizează dispoziţiile în domeniul prevenirii şi intervenţiei în situaţii de urgenţă, emise de autorităţile publice locale şi cele deconcentrate/descentralizate;

e) emite avize şi autorizaţii, în condiţiile legii;

f) monitorizează şi evaluează tipurile de risc;

g) participă la elaborarea şi derularea programelor pentru pregătirea autorităţilor, serviciilor de urgenţă voluntare şi private, precum şi a populaţiei;

h) organizează pregătirea personalului propriu;

i) execută, cu forţe proprii sau în cooperare, operaţiuni şi activităţi de înştiinţare, avertizare, alarmare, alertare, recunoaştere, cercetare, evacuare,adăpostire, căutare, salvare, descarcerare, deblocare, prim-ajutor sau asistenţă medicală de urgenţă, stingere a incendiilor, depoluare, protecţie N.B.C. şi decontaminare, filtrare şi transport de apă, iluminat, asanare de muniţie neexplodată, protecţie a bunurilor materiale şi valorilor din patrimoniul cultural, acordare de sprijin pentru supravieţuirea populaţiei afectate şi alte măsuri de protecţie a cetăţenilor în caz de situaţii de urgenţă;

j) controlează şi îndrumă structurile subordonate, serviciile publice şi private de urgenţă;

k) participă la identificarea resurselor umane şi materialelor disponibile pentru răspuns în situaţii de urgenţă şi ţine evidenţa acestora;

l) stabileşte concepţia de intervenţie şi elaborează/coordonează elaborarea documentelor operative de răspuns;

m) avizează planurile de răspuns ale serviciilor de urgenţă voluntare şi private;

n) planifică şi desfăşoară exerciţii, aplicaţii şi alte activităţi de pregătire, pentru verificarea viabilităţii documentelor operative;

o) organizează banca de date privind intervenţiile, analizează periodic situaţia operativă şi valorifică rezultatele;

p) participă cu grupări operative/solicită sprijinul grupărilor operative stabilite şi aprobate pentru/la intervenţii în zona/în afara zonei de competenţă;

q) participă la acţiuni de pregătire şi intervenţie în afara teritoriului naţional, în baza acordurilor la care statul român este parte;

r) participă la cercetarea cauzelor de incendiu, a condiţiilor şi împrejurărilor care au determinat ori au favorizat producerea accidentelor şi dezastrelor;

s) stabileşte, împreună cu organele abilitate de lege, cauzele probabile ale incendiului;

t) controlează respectarea criteriilor de performanţă, stabilite în condiţiile legii, în organizarea şi dotarea serviciilor voluntare şi private, precum şi activitatea acestora;

u) constată şi sancţionează, prin personalul desemnat, încălcarea dispoziţiilor legale din domeniul de competenţă;

v) desfăşoară activităţi privind soluţionarea petiţiilor în domeniul specific;

w) organizează concursuri profesionale cu serviciile voluntare şi private, precum şi acţiuni educative cu cercurile tehnico-aplicative din şcoli;

x) asigură informarea organelor competente şi raportarea acţiunilor desfăşurate, conform reglementărilor specifice;

y) încheie, după terminarea operaţiunilor de intervenţie, documentele stabilite potrivit regulamentului;

z) îndeplineşte alte sarcini stabilite prin lege. Pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice, inspectoratul colaborează cu autorităţile administraţiei publice locale, cu celelalte structuri deconcentrate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, unităţi ale armatei, serviciile voluntare şi private, serviciile descentralizate, filialele locale ale Societăţii Naţionale de Cruce Roşie, mass-media, precum şi cu alte asociaţii, fundaţii şi organizaţii neguvernamentale care activează în domeniul specific.